Predica de Duminică

‘Daniel a fost aruncat în groapa leilor, și totuși, dimineața, a fost găsit nevătămat, căci credința lui în Dumnezeu l-a protejat.’ O poveste atât de cunoscută, și totuși, când o aducem în  prezent, pare aproape… ireală, nu? În vremurile noastre, ideea de a fi aruncați literalmente într-o groapă cu lei pentru credința noastră pare de domeniul fanteziei. Dar, așteptați un moment. Nu suntem oare deja înconjurati de ‘lei’ – fie ei metaforici – gata să ne sfâșie la cea mai mică dovadă de slăbiciune? În fața acestor ‘lei’ moderni, câți dintre noi ar fi dispuși să se sacrifice, nu doar pentru propriul sine, dar mai ales pentru credința în Dumnezeu? Într-o epocă unde sacrificiul personal este adesea privit ca un concept învechit, aproape un anacronism, să alegi calea credinței poate părea un act de curaj nebunesc. ‘De ce să mă sacrific?’ ar întreba mulți, ‘când pot avea totul aici și acum, fără să aștept sau să pierd?’ Aici este dilema omului modern: confruntat cu ‘groapa cu lei’: alegerea de a rămâne ferm în credință devine un act de rebeliune împotriva normelor societății de consum, o declarare a independenței față de ‘cultura imediatului’.

Iubiți frați și surori,

Astăzi, în acest spațiu sacru ne regăsim nu doar pentru a căuta consolare în cuvintele sfinte, ci și pentru a ne confrunta credință, cu o sinceritate care ne zguduie până în adâncul ființei. Vă întreb, cum reușim să ținem vie flacăra credinței în noi, în acest carusel modern, în această eră scufundată în cacofonia distracțiilor, orbită de iluzia confortului, ce ne îndeamnă și ne susține în fiecare clipă, să ne abatem, să ignorăm și în cele din urmă să uităm drumul spre calea adevărată  a credinței.

Nu este oare adevărat că, în tumultul zilnic, unde fiecare moment pare devorat de haosul informațional, simțământul divin ne este adesea sufocat de povara grijilor lumești? Nu ne aflăm oare pe un câmp de luptă unde apelul Spiritului nu mai este o șoaptă subtilă, ci ar trebui să fie un strigăt asurzitor care să ne trezească din letargie, să ne deștepte din surzenie.

În zilele noastre, obstacolele credinței nu mai sunt sculptate în marmură, pictate în  icoane sau convertite în indulgențe, ci se materializează în altarele digitale ale rețelelor sociale, în criptomonezile consumerismului, în sanctuarele virtuale ale ‘like’-urilor automate, în miile de notificări efemere. Practicile noastre sacre și înălțătoare de coloană vertebrală către strălucirea luminătorului mare sub care am fost creați, sunt substituite cu defilarea nesfârșită de ecrane luminoase sub privirea noastră coborâtă și doborâtă în pământ.

În lumea asta, vă întreb, cum ne menținem credința autentică în acest haos post dodecafonic al distragerii? Cum ne asigurăm că, pe parcursul călătoriei noastre, nu ne pierdem esența, ci ne apropiem de chemarea supremă?

Vă propun să ne amintim de Daniel, acel erou al credinței care, în loc să se plece în fața idolilor epocii sale, a preferat să-și petreacă ceva timp de calitate cu niște lei foarte ‘prietenoși’. Nu-i așa că povestea lui Daniel ni se pare oarecum… depășită? În ziua de astăzi, Daniel nu ar fi fost aruncat într-o groapă cu lei, ci probabil în groapa infinit mai periculoasă a rețelelor sociale, pe Facebook, pe Insta, pe Twitter acum X sau pe TikTok,  luptându-se nu cu lei de carne și sânge, ci cu trolli, cu snerts, cu riperi, cu chatroom bobs, cu haterii și alți cyberbullies online.

Dar haideți să fim serioși pentru un moment. Daniel, în mijlocul gropii cu lei, a emanat din el un calm de invidiat într-o credință neclintită. În timp ce noi? Noi suntem ocupați să ne ‘înarmăm’ cu cea mai nouă versiune de smartphone, pregătiți să înfruntăm jungla urbană, într-o luptă continuă pentru like-uri, share-uri și, bineînțeles, cât mai mulți followers.

În această eră a informației instantanee, Daniel ar fi fost probabil sfătuit să posteze un selfie din groapă, cu hashtagul #GroapaCuLeiChallenge, pentru a strânge simpatii și poate chiar pentru a lansa o campanie de crowdfunding pentru salvarea sa. Imaginați-vă, ‘Salvați-l pe Daniel, dați un like, împărtășiți povestea lui!’

De fapt, ce ne învață cu adevărat Daniel? În fața adversității, în mijlocul ‘gropii’ moderne pline de distragere și superficialitate, esențialul rămâne credința noastră, stabilitatea interioară, capacitatea de a rămâne imperturbabili în fața ‘leilor’ zilei, fie ei digitali sau analogici. Daniel ne demonstrează că adevărata provocare nu este să supraviețuim în ‘groapa cu lei’, ci să o facem păstrându-ne integritatea, umanitatea și, mai presus de toate, credința prin noi în El.

Dacă reflectăm la propria noastră viață, în această eră digitală, unde ‘a fi spiritual’ este adesea confundat cu urmărirea unui influencer care postează citate din Dalai Lama între două selfie-uri la sala de fitness, ei bine, avem propriile noastre ‘gropi cu lei’, zilnice – nu-i așa?  Inbox-ul plin până la refuz, calendarul împânzit de întâlniri ‘esențiale’, notificările care nu contenesc să ne bâzâie liniștea. Unde mai pui că fiecare moment liber este o oportunitate de a scăpa în vârtejul infinit al scroll-ului, în căutarea acelei satisfacții instantanee pe care o promite ecranul  de 7 inch.

Dar așteptați, devine și mai interesantă povestea noastră. Daniel în groapa cu lei, se roagă . Noi? Ah, desigur, noi ne ‘rugăm’ la șefii noștri, ne rugăm la reprezentanții noștri, la politicienii, la administratorii sistemului, la guvern, la miniștri, la cei din serviciul public, la, – nu știu, completați voi lista –  în timp ce verificăm rapid ultimele actualizări pe Facebook, doar-doar nu am ratat vreo dramă importantă sau vreo ofertă irezistibilă, la pantofi. Nu-i așa că Daniel ar fi mândru, azi? De noi? În loc să fim prezenți în această clipă să lăsăm gândurile să se așeze– fugit irreparabile tempus,  noi ne lăsăm captivați de mirajul următorului swipe ce ne va aduce fericirea, iluminarea sau, cine știe, poate chiar mântuirea.

Există, bineînțeles, ‘momentul zen’ al zilei, când ne ‘deconectăm’ pentru a ne ‘reconecta’ cu noi înșine, practicând mindfulness în timp ce smartwatch-ul ne monitorizează fiecare puls și ne reamintește că trebuie să inspirăm și să expirăm. Ironia supremă, nu-i așa? Avem nevoie de un gadget pentru a ne informa despre ceva atât de fundamental uman precum respirația. Și inspirația.

Ce ne învață toate acestea? Că, în tumultul și paradoxul vieții moderne, suntem tentați să căutăm răspunsuri și împlinire în locuri care, de fapt, ne golesc de substanță. Că adevărata provocare este să găsim un echilibru între a fi conectați și a fi prezenți, între a trăi în ‘groapa digitală’ și a găsi un spațiu sacru în inimile noastre.

Este oare posibil? Sau am devenit prea dependenți de zgomotul exterior pentru a mai auzi șoapta liniștită a credinței autentice care ne cheamă?

Așadar, frați și surori, după ce am privit în groapa lui Daniel și la propriile noastre ‘gropi cu lei’, apare întrebarea esențială: cum aplicăm această lecție – de credință neclintită – la vârtejul vieții moderne? Ei bine, permiteți-mi să vă provoc.

Primul pas este, evident; să renunțăm la idolatria modernă a ‘veșnicului scroll’. Imaginați-vă, doar pentru un moment, o zi fără să verificăm compulsiv smartphone-ul. Unii dintre voi ați putea simți deja palpitații la gândul acesta – nu știu? – de recluziune, de abstinență, de  retragere din acest ‘cult universal’ digital.

Dar să mergem mai departe, să ne propunem să trăim fiecare zi cu intenționalitate, așa cum a făcut Daniel în groapa cu lei. El nu a așteptat să fie salvat printr-un update de la Dumnezeu; și-a păstrat credința activă și vie. Deci, când suntem bombardați de ‘lei’ – fie că sunt termene limită la serviciu, facturi de plătit sau chiar ultimele știri de scandal despre celebrități – să ne amintim să păstrăm o parte din spiritul nostru, liber de aceste preocupări mondene, trecătoare, efemere.

Apoi, provocarea devine nu doar să supraviețuim acestor ‘gropi’, ci să o facem cu un zâmbet detașat, ironic pe buze, recunoscând absurditatea acestor așa-zise provocări ‘existențiale’ ale noastre. Daniel ar fi fost oripilat probabil la gândul că cel mai mare dușman al nostru este conexiunea slabă la internet sau bateria telefonului care moare.

În final, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem nu este dacă putem evita ‘groapa cu lei’, ci cum putem dansa în mijlocul ei, păstrându-ne credința, speranța, iubirea și, mai ales, simțul umorului. Căci, dacă Daniel a reușit să mențină o credință neclintită în fața unor lei reali, cu siguranță noi putem face față ‘leilor’ moderni cu o doză bună de credință, ironie și, dacă vreți, Wi-Fi de calitate.

Așa că mă întreb dacă sunteți gata să îmbrățișați această incercare, să trăiți fiecare zi cu credința că, indiferent de ‘groapa’ în care vă aflăți, puteți găsi calea spre lumina divină? Sunteți gata să vă ridicați deasupra trivialului și să regăsiți în voi înșivă, puterea de a transforma chiar și cea mai adâncă ‘groapă’ într-un teren de joacă pentru spiritul vostru de neoprit? Sunteți gata să vă asumați dificultatea de a trăi credința în vremurile moderne cu inspirația – in spirit – cu care Daniel și-a înfruntat lei? Sau vă mulțumiți să rămâneți spectatori pasivi, scufundați în confortul vostru digital, uitând de chemarea la o viață de credință activă și implicată?

Iubiți frați și surori, vă provoc: atunci când deschideți aceste ‘dispozitive’ moderne după slujba de azi, nu vă grăbiți să vă pierdeți în oceanul de notificări, în ‘jungla’ rețelelor sociale. Opriți-vă pentru un moment. Reflectați la ce înseamnă pentru voi Dumnezeu în acest context tumultuos. Găsiți o cale de a transforma fiecare ‘groapă cu lei’ într-o oportunitate de a vă fortifica și de a demonstra puterea credinței voastre.

Care dintre voi va accepta această provocare? Cine va alege să trăiască cu adevărat, nu doar să existe în această lume plină de distragere? Cine va demonstra că, acum, chiar și în vremurile moderne, credința noastră nu este doar un ‘status’ de afișat pe profilul personal, ci o flacără ce arde în adâncul sufletului?

Nu vă rog să deveniți eroi biblici peste noapte. Nu. Mă rog vouă doar să vă amintiți că, în fiecare dintre noi, se ascunde puterea unui Daniel, gata să-și înfrunte ‘leii’, având credința ca singura, unica sa armă, totală.

Așa că, haideți să ieșim din această ‘groapă’ nu doar nevătămați, ci și înălțați, transformați și, mai presus de toate, inspirați să trăim fiecare zi ca un adevărat testament al credinței noastre. Și să ne întrebăm nu dacă suntem pregătiți să acceptăm această provocare, ci cum o vom face? Care vor fi pașii noștri concreți spre o viață de credință autentică, liberă de lanțurile efemerului lumii moderne?

Răspunsul începe cu fiecare dintre noi. Așadar, să fim curajoși, să fim inspirați și, mai ales, să fim autentici.

Lăudat să fie Isus Christos!

Created with a pre-trained ChatGPT 4.0 model